Curtea de Apel Oradea a respins cererea Primăriei Satu Mare care solicitase un ordin președințial pentru a putea redeschide ștrandul, în cadrul unui proces pe care administrația locale îl are cu societatea care a administrat această locație, scrie PresaSM. Asta înseamnă că în acest an este imposibil să se mai deschidă ștrandul.

Societatea Beny Alex, cea care a administrat ștrandul din municipiul Satu Mare, a intrat în insolvență și cu toate că Primăria Satu Mare a câștigat procesul cu aceasta și a somat societatea ca în termen de 10 zile să predea amplasamentul și bunurile de retur, din cauza procedurilor legislative stufoase, sunt șanse foarte mici ca ștrandul să se deschidă în acest an., susțin jurnaliștii din Satu Mare.

”În țara asta sunt legi, sunt contracte. La ora asta nu avem posibilitatea nici juridică, nici fizică să deschidem ștrandul. Să fie foarte clar. Am luat toate măsurile ca acel concesionar care pentru al treilea an consecutiv nu a deschis ștrandul și nu prestează servicii publice către cetățeni, să fie sancționat de către Consiliul Local, care a desființat acel contract. În acest moment, mingea este în terenul instanțelor de judecată”, a spus primarul Kereskenyi Gabor.

Reprezentanții firmei Beny Alex SRL au precizat pentru PresaSM că au propus încetarea pe cale amiabilă a Contractului de concesiune nr. 47.225-573/26.11.2008, cu preluarea tuturor investițiilor de către Primăria și Consiliul Local Satu Mare, dar numai după plata unor despăgubiri în cuantum de 26.056.791,4 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.